Operațiunile din România ale brandului The Body Shop sunt conduse de IQ Verde, parte din Cosmos Group, condus de Lefteris Koklas, iar operațiunile de restructurare din vestul Europei nu afectează activitatea din România, transmit reprezentanții francizatului local.
Afacerile europene ale The Body Shop au început să se închidă, magazinele germane fiind puse sub administrare speciala, iar personalul din Belgia a fost anunțat că va fi concediat.
Fondul de investiții Aurelius Group preia rețeaua britanică de magazine pentru produse de înfrumusețare The Body Shop de la retailerul brazilian Natura & Co, într-o tranzacție de 207 milioane lire sterline.
Fondul de investiții Aurelius Group discută preluarea rețelei de magazine pentru produse de înfrumusețare The Body Shop, care a fost scos la vânzare de proprietarul brazilian Natura & Co, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu discuțiile.
Retailerul brazilian de cosmetice Natura & Co analizează o eventuală vânzare a The Body Shop, la câteva luni după ce a semnat vânzarea brandului Aesop către L’Oreal. În România, The Body Shop redeschide vineri magazinul din AFI Cotroceni, care a trecut printr-un proces de transformare.
L’Oreal a semnat marți contractul de vânzare a mărcii britanice de magazine The Body Shop companiei braziliene Natura Cosmeticos, într-o tranzacție evaluată la 1 miliard de euro, relatează Le Parisien. The Body Shop este prezent în România cu 8 magazine, operate în regim de franciză de compania Ginkgo România.
Compania franceză L'Oréal a anunțat că se află negocieri exclusive cu Natura Cosméticos, cea mai mare companie de produse cosmetice din Brazilia, privind vânzarea lanțului de magazine The Body Shop pentru circa 1 miliard de euro.
Compania franceză L'Oréal ia în calcul vânzarea lanțului de magazine The Body Shop, pentru 1 miliard de euro, au afirmat două surse apropiate situației pentru Financial Times.
Retailerul de cosmetice The Body Shop România a deschis un magazin de produse cosmetice și de îngrijire în Iulius Mall Cluj, sub noul concept Pulsensation. Brandul de origine britanică este prezent cu 8 magazine în România.